Poemul mamelor, The Poem for all the Mothers, Poème dedie a tous les mères

Poemul mamelor

Când m-ai născut pe mine, mamă, într-o iarnă, coborîtă parcă din poveste

Vîntul viscolea cu lupi cu coada colilie,

căciuli din vulpe argintie şi gulere cu ochi de sticlă

Care privesc până în străfundul gîndurilor mele, sunt mic mamă, şi mi-e frică.

Nămeţii crescuseră cît gardul, prinsese promoroacă şi lampa

iar oamenii mici risipiţi prin zăpadă păreau un roi de furnici

Era o iarnă lungă, ca un imens derdeluş, alunecând,

Ca o troică trasă de patruzeci de cai mascaţi

Era o iarnă când până şi vacile voastre ar fi băut o cană de ceai,

Tot împletind la fulare.

Privesc adesea fotografii vechi, decolorate, în sepia

Fotografii în costume populare, fotografii în care erai mai tînără,

Erai însărcinată cu fratele meu sugrumat

De aceleaşi circulare de cordon, în care m-ai învelit şi pe mine, cu grijă,

Din noaptea când m-ai primit în tine.

Ştiu, şalul e şarpele Isadorei, ştiu, şalul negru s-a strîns

În jurul gîtului meu bine, subţire şi transparent,

Ca un astronaut pluteam în lichidul cu gust de cafea cu năut

Înfăşurat în cordonul de aur ce-l leagă de naveta sa spaţială

Cu mîinile mele trandafirii, prin care curgeau celulele roşii copii

Am mîngîiat pîntecele tău bombat ca o portocală.

Prin întuneric, treceau ţiparii electrici, iluminîndu-ţi viscerele la modul feeric

Peşti viu coloraţi, locuitori ai recifului de coral, rătăciţi prin tine

Îmi dădeau sfaturi ca nişte fraţi, peste tot întîlneam doar fiinţe afine

Bule de oxigen se ridicau peste tot, ca mingile de ping-pong, cu mişcări line

Iar în loc de prînz primeam prin sângele tău hrana deja digerată

Proteine cu gust de scorţişoară, glucide cu gust de ciocolată

Şi cîte o lacrimă de a ta cobora să-mi spună Noapte bună

Şi-n noaptea albastră răsărea, deasupra celor doi ochi nenăscuţi, o roşie lună

Ca o placentă, din care sugeam viziunea ca dintr-o bomboană de mentă

Treceau prin burta ta şi făpturi de coşmar, cu ochii compuşi, de insecte

Cu cleşti telescopici şi cu antene de ienibahar

Dar eu eram prea fericit ca să-i văd, înmulţindu-se prin reduplicare

Toţi monştrii aceştia adormeau, obosiţi, la picioarele unui înger interstiţial

Un înger timid, ascunzîndu-se după o arteră,

un înger plutind pe lichidul amniotic dintîi

Un înger coborît dintr-o sferă, un înger sunînd dintr-un teorb

O, bucură-te Femeie, căci eşti plină de rod,

Bunăvestire pentru floarea de cactus care înfloreşte în tine !

Prinţul Neagoe, rugîndu-se pentru oasele maicii sale, o descria,

într-o scrisoare către fiul său, Teodosie, trudită ca o albină”,

Trudită ai fost şi dumneata pentru mine,

Mi-ai purtat trupul prin trenuri ticsite cu navetişti, ce-şi abureau cu alcool

singurătatea, o La Strada cu oameni trişti,

printre ursari, printre bilete de papagal, printre panorame,

Toţi oamenii aceştia nu ştiau că într-o compunere şcolară

Marcel Proust scria că nu s-ar putea despărţi de mama lui,

Cel mai cumplit lucru pe lume- să fiu separat de mama

Apoi m-ai lepădat în lumină, mamă, am putut vedea, dulcea, opaca lumină

Eram verde ca un marţian, cu capul cît o mandarină

Doctorii, se învîrteau în halatele lor albe

în jurul meu în menuete fără sfîrşit şi o gigă

Apoi mi-au înfipt acele perfuziilor în piele, m-au legat la tot felul de aparate

Trupul meu teatral, singurul meu text reuşit,

Singurul care poate da carnaţie ideilor,

Corpul meu răstignit, înţepat, se zbătea să trăiască în incubatorul acvariu

Un somn cu mustăţile lungi era medicul de gardă, moş Bărbuţă piticelul,

şi un peşte mămăligă prăpădeşte, şi în incubatorul vecin dormeau surorile

Dora, Minodora, mîna lui moş Bărbuţă creştea diformă, imensă ca o guşă de

morsă, o morsă mascul, foarte grasă.

Un poem adevărat e o imensă proliferare anamorfotică a realului

Parmigianino se desenase pe sine reflectat într-o convexă oglindă

John Ashberry nu scrisese, încă, pe atunci, ekfrasticul său vers din Self Portrait in a Convex Mirror:

"But your eyes proclaim that everything is surface".

Nimic nu e real, în apropierea poemului,

totul e un imens trompe l’oeil , o imensă anamorfoză,

ca o pădure desenată pe geamul deschis spre aceeaşi pădure,

Poemul e un desemn care acoperă structura realului,

Prea adevărată, prea crudă, prea rece.

Nici tu, mamă, nu eşti reală, închisă în interiorul acestui poem lunatic

Cu atlasele tale grele de pterodactili

Ce duc în cioc lacrimile multe şi doar cîteva zîmbete

Cu degetarele în care îţi păstrezi momentele de fericire

Cu papiotele în care ţi-ai înnodat amintirile

Cu freziile în care îţi ascunzi surîsurile şi răsăriturile de soare

Cu mărgelele pe care n-ai avut timp să le porţi vreodată

Cu degetele tale subţiri, cu unghiile pe care înfloresc noiţele multe

Cu suporturile de ochelari în care ai zăvorît cărţile.

Nici vocea ta nu e reală, vocea cu care îmi citeai povestea

uriaşului cu nume imposibil, Periferigerilerimini

Nici ridul tău, adînc ca o crevasă, în care se adăpostesc aripi de înger.

Nimic nu e real, nici măcar fotografia ta din tinereţe …

Dragă mamă, dragă mamă, pînza textului mi se destramă.

Astăzi eşti din ce în ce mai aproape de mama personajului lui Milan Kundera,

Care, privind pe geam tancurile, vedea în locul lor pere bergamotte.

Am văzut undeva, într-un album de artă modernă, un happening ciudat, un

uriaş corp de femeie, prevăzut cu scăriţă, de dimensiunile unei încăperi,

În care puteai să reintri, în care puteai să te odihneşti, să bei puţină cafea

sau să discuţi cu prietenii tăi cei mai buni despre poezie. Aş dori ca poemul

acesta să fie un asemenea happening, o antecameră pentru pîntecul

În care am înţeles că nu trebuie să cred în suprafeţe.

The Poem for all the Mothers

When were you born me, Mom, in mid-winter , descended from fairy tales

The blizzard wind wolves with their white tails ,

foxex hats and collars of glass eyes

That stare to the bottom of my thoughts I am small, mom, and afraid .

The Snow-drift covered the fence, event the doorknob caught frost

And the little people scattered through the snow seemed a swarm of ants

It was a long winter , like a huge slide , sliding ,

As a forty masked horses drawn troika

It was a winter when even your cows wihed they could drink a cup of tea

All of them knitting mufflers.

Old photos often look discolored in sepia

Photos in costumes, photos of you when you were younger ,

You were pregnant with my strangled brother

With the same circular cordon where you wrapped me carefully

From the night you've got me into you.

I know the shawl was  Isadora’s snake, I know, the black shawl was tightly wraped around my neck fine, thin and transparent,

Like an astronaut floating in liquid flavored coffee with chickpeas

Wrapped in that golden cord that connects him to the space shuttle

With my hands pink , red blood cells flowing like babies

I caressed your belly bulging aut like an orange .

Inside darkness passed the electric eels, lighting your viscera, how enchanting,

Brightly colored fish , coral reef inhabitants, lost inside you

Gave me advices like brothers everywhere the only beings were meeting were alike

Oxygen bubbles rose everywhere, like ping -pong balls, smoothly

And instead of lunch food received through your blood already digested

Cinnamon flavored protein, carbohydrates with chocolate flavor

And each of your tears fell down to tell me good night

And in the blue night rising above the two eyes unborn, a red moon

As a placenta, the vision that sucking a mint

Passes through your stomach and nightmare creatures with, compound eyes like, insects

With antenna of allspice and telescopic clamps

But I was too happy to see them , multiplied by reduplication

All monsters they fell asleep, exhausted , at the feet of an interstitial angel

A very shy angel , hiding before an artery ,

An angel floating in amniotic fluid

An angel descended from a sphere, an angel sounding a teorb.

Oh, enjoy Woman , thou art full of fruit ,

Annunciation to the cactus flower that blooms in you !

Prince Neagoe Basarab bones praying for his mother described it ,

in a letter to his son, Theodosius „toiled like a bee „ ,

Exausted as you were for me

You've carried my body through commuter trains crammed with what steamed their loneliness with alcohol

La Strada where people are sad

among bear trainers, among parrots picking fortune  tickets including panoramas ,

All these people did not know that in a highschool composition

Marcel Proust wrote that might break up his mother

The worst thing in the world - to be separated from the mother

Then you cast light on , Mom , I could see , sweet , light opaque

Green was a Martian head as a Mandarin

Doctors , their white robes revolves

around me endless minuets and jigs

Then they planted those infusions into the skin , they tied me to all sorts of devices

My body is a theater, my only manage text ,

The only one who can give carnation ideas

My body crucified, pierced , struggling to live in the incubator aquarium

A long mustache was sleep doctor on call, Old Bărbuţă litlle dwarf ,

and pierce a fish porridge and sleeping in the incubator with neighboring sisters

Dora Minodora hand of grew misshapen , huge as a crop of walrus, a male walrus , very fat.

A true poem is a huge proliferation of an anamorphotic reality

Parmigianino drawing itself is reflected in a convex mirror

John Ashberry not written yet , then , his verse ekfrasticul Self Portrait into a Convex Mirror :

" But your eyes proclaim That Everything is surface" .

Nothing is real close to the poem ,

it's a huge trompe l’oeil , a huge anamorphosis ,

a forest drawn on the window open to the same forest

The poem is a designated cover the actual structure ,

Too true  too cruel , too cold.

Neither you , Mom , you're not rea , closed inside this poem lunatic

With heavy pterodactyls  fromyour atlases

What's going to knock many tears and just a few smiles

With thimbles that keep your moments of happiness

With thread spools the memories you've knotted

With freesia that hide your smiles and sunrises

With beads that have not had time to wear once

With your fingers thin nails that bloom minute white lines

The media spectacle that you latch books .

Neither your voice is  real , the voice that you read my story

A giant named impossible Periferigerilerimini

Neither your wrinkle , deep as a crevasse , which are home to angel wings .

Nothing is real , even your picture of youth ?

Dear mother, dear mother, canvas text me apart.

Today you are getting closer to the mother 's character of Milan Kundera ,

Which, on the window instead tanks, saw bergamotte pears .

I saw somewhere in an album of modern art, a strange happening , a

huge body of a woman , equipped with stairs, the size of a room ,

He could to get back where you could get some rest , drink some coffee

or discuss with your friends the best poetry . I would like poem

it is such a happening, an antechamber to your belly.

I understood that we should not believe in surfaces.

Poème dedie a tous les mères

Quand avez-vous me né , maman , en hiver , plus faible si l'histoire

Vent blizzard avec les loups blancs dans la queue
Quizás quisiste decir: ,

chapeaux de renard et des colliers d'yeux de verre

Relatif au fond de mes pensées sont petite maman et peur .

Comme augmenté clôture de neige par le gel et de la lumière

et les petites gens éparpillés dans la neige semblait un essaim de fourmis

Ce fut un long hiver , un toboggan géant , glissant ,

Comme une troïka de quarante chevaux masqué

C'était l'hiver quand même vos vaches que de boire une tasse de thé

Tous dans des écharpes à tricoter .

Vieilles photos regardent souvent décolorée en sépia

Photos de costumes , photos que vous étaient plus jeunes ,

Vous étiez enceinte de mon frère étranglé

Le même cordon circulaire où moi et m'a enveloppé soigneusement

De la nuit, vous avez en vous.

Je sais que c'est serpent châle Isadora , je sais, châle noir était étroitement

Autour de mon cou fin , mince et transparent ,

Comme un astronaute flottant dans café aromatisé avec des pois chiches

Enveloppé dans le cordon d'or qui le relie à la navette spatiale

Avec mes mains globules rose, rouge qui coule à travers les enfants

Je caressais le ventre bombé comme une orange .

En noir, est allé anguilles électriques , éclairage les viscères comment enchanteur

Poissons aux couleurs vives , des récifs coralliens habitants , trompés par vous

J'ai donné des conseils comme des frères partout que des êtres se réunissaient les bleuets

Bulles d'oxygène ont augmenté partout, comme des balles de ping-pong , En douceur

Et au lieu de la nourriture de déjeuner reçu par le sang déjà digéré

Cannelle aromatisé protéines, de glucides au goût de chocolat

Et chaque vôtre larme en bas pour me dire bonne nuit

Et dans la nuit bleue s'élevant au-dessus des deux yeux à naître , une lune rouge

Comme un placenta , la vision que sucer une menthe

Passe par l'estomac et cauchemar créatures, des yeux composés des insectes ,

Pince de l'antenne télescopique et piment de la Jamaïque

Mais j'étais trop heureux de les voir , multiplié par le redoublement

Tous les monstres qu'ils s'endorment , épuisés , au pied d'un ange interstitiel

Un ange timide , se cachant comme une artère ,

Un ange flottant dans le liquide amniotique premier

Un ange est descendu d'une sphère, un ange sonnant un corne.

A, profiter Femme , tu es plein de fruits,

Annonciation à la fleur de cactus qui fleurit en vous!

Os prince Neagoe priant pour sa mère l'ont décrit ,

dans une lettre à son fils , Théodose „ peiné comme une abeille” ,

Trudeau vous étiez  pour moi

Je suis passé par corps trains de banlieue bondés avec quoi?

Alcool à la vapeur solitude , un peuple triste La Strada

parmi les dresseurs des ours entre billets de perroquets dont panoramas ,

Tous ces gens ne savent pas que, dans une composition de l'école

Marcel Proust a écrit que pourrait briser sa mère

La pire chose au monde être séparé de sa mère

Ensuite, vous lancez la lumière , maman , je pouvais voir , doux, opaque à la lumière

Vert était une tête de Mars en mandarin, midori

Les médecins, leurs robes, blanches tourne

autour de moi menuets et gabarit sans fin

Ensuite, ils ont planté ces perfusions dans la peau , ils m'ont attaché à toutes sortes de dispositifs

Mon théâtre de corps, mon gérer seul texte ,

Le seul qui peut donner des idées d'oeillet

Mon corps crucifié , percé  qui luttent pour vivre dans l'aquarium de l'incubateur

Une longue moustache était médecin du sommeil à l'appel ,

Santa Barbuta petite nain

et percer une bouillie de poissons et de dormir dans les sœurs voisines de l'incubateur

Dora Minodora et la main du Père Barbuta augmenté et difforme ,

 énorme comme une culture de morse , un morse mâle , très gras.

Un vrai poème est une énorme prolifération de la réalité anamorfotică

Parmigianino dessin lui-même se reflète dans un miroir convexe

John Ashberry pas encore écrit, alors, son verse  de Autoportrait dans un miroir convexe : " Mais vos yeux proclament que tout est surface " .

Rien n'est réel proche de la poésie ,

c'est un énorme trompe l’oeil , un immense anamorphose ,

une forêt tiré sur la fenêtre ouverte à la même forêt.

Le poème est un couvercle désigné la structure réelle ,

Trop vrai, trop cruel, trop froid .

Ni vous , maman , vous n'êtes pas réel , fermé à l'intérieur de ce poème fou

Avec vos atlas avec les ptérodactyles lourde

Qu'est-ce que ça va frapper beaucoup de larmes et quelques sourires

Avec cosses qui gardent vos moments de bonheur

Avec les bobines les souvenirs que vous avez noué

Avec freesia qui cachent vos sourires et levers de soleil

Avec des perles qui n'ont pas eu le temps de les porter jamais

Avec vos doigts ongles minces qui fleurissent noiţele plus

Le spectacle multimédia que vous verrou livres .

Ni votre voix n'est pas réel, la voix que vous avez lu mon histoire

géant nommé Periferigerilerimini un nom presque impossible

Ni votre ride, profond comme une crevasse , qui sont à la maison à des ailes d'ange.